Primarul Timisoarei, in Maramures: “Suntem prizonierii acelui avorton numit republica, care s-a nascut fara lege”
Mai-marii Partidului National Taranesc Crestin Democrat se afla in acest sfarsit de saptamana in Maramures, unde il vor comemora pe Iuliu Maniu, in cadrul mai multor evenimente ce vor avea loc sambata, la Sighetu Marmatiei. Printre cei prezenti se afla si primarul municipiului Timisoara, Gheorghe Ciuhandu, care a tinut sa vorbeasca, in fata presei, de situatia in care se afla partidul, dar si de manifestarile din strada ale romanilor, din ultimele saptamani.
“Anul trecut, cand am fost aici, am sperat ca ceea ce s-a intamplat atunci, in februarie, ne va duce pe drumul cel bun si pe 12 martie sa facem acel congres de unificare la care am sperat atata vreme. Din pacate n-am reusit lucrul asta, si nu l-am reusit pentru ca nu s-a dorit de catre domnul Moiescu si domnul Pavelescu. Aceasta rea vointa ne va crea probleme, pentru ca nici procesele nu merg asa cum ar trebui, pentru ca instantele amana.
Aceste manifestari de strada denota un singur lucru, ca nu poti sa conduci o tara fara dialog, adica sa vii la televizor si sa declari ca tai pensiile, ca tai salariile, ca trimiti oamenii in somaj, fara sa te consulti cu nimeni. In plan economic, noi tot spunem ca suntem pe calea cea buna, dar comparati salariile romanilor cu ale unor tari cu o situatia mai proasta, Grecia sau Italia, si o sa vedeti de cate ori sunt mai mari”, a spus Gheorghe Ciuhandu.
Ciuhandu a mai aratat ca PNTCD este singurul partid care sustine monarhia, despre care spune ca este calea pe care romanii trebuie sa o aleaga. Presedintele Comitetului National de Conducere al PNTCD a mai spus ca romanii sunt in acest moment “prizonierii acelui avorton numit republica, care s-a nascut fara referendum, s-a nascut fara lege, care s-a nascut printr-un dictat al unei forte politice straine”, facand referire la data de 30 decembrie 1947, cand regele Mihai a fost fortat sa abdice.
“Se pare ca, in ultima vreme, poporul roman intelege un lucru, ca exista niste valori in Romania, valori pe care nu le-am recunoscut sau nu am vrut sa le recunoastem, din aceasta educatie comunista pe care unii au avut-o in scoala. Ma refer aici la personalitatea regelui. In ultimele manifestari, regele Mihai se bucura de cea mai mare popularitate. Aceasta optiune pro-monarhica a PNTCD-ului va trebui sa o revigoram si sa o sustinem, si credem ca, in momentul actual, si populatia cauta un reper de care sa se apropie, lucrul asta ar fi binevenit.
Lucrul asta trebuie pregatit in cadrul constitutional si trebuie popularizat, trebuie explicat oamenilor, de ce aceasta optiune monarhica a noastra ar putea debloca anumite sisteme in Romania, si ar reface pe undeva continuitatea noastra istorica intrerupta la 30 decembrie 1947.
Sub o forma, toti suntem prizonierii acelui avorton numit republica, care s-a nascut fara referendum, s-a nascut fara lege, care s-a nascut printr-un dictat al unei forte politice straine, si cred ca a venit momentul ca poporul roman sa judece cu capul lui daca doreste intr-adevar sa continue in acest stil, cu presedinti alesi tot la patru sau cinci ani, cu scandalurile de rigoare, cu acuzele care dervia din politizarea administratiei, sau prefera o monarhie constitutionala, unde cel putin capul statului reprezinta simbolul natiunii”, a conchis Gheorghe Ciuhandu.
La manifestarile de maine vor fi prezenti si presedintele PNTCD, Victor Ciorbea, dar si alti lideri ai partidului.
Vlad HERMAN








11:19
Normal,la comunisti !