Mii de persoane au protestat in mai multe orase din Europa impotriva ACTA
Mii de persoane au manifestat sambata in mai multe orase din Europa pentru a denunta Acordul multilateral impotriva contrafacerii (ACTA), contestat in special de internauti, care il considera ‘un atentat la adresa libertatilor pe internet’, relateaza AFP.
Peste 4.000 de persoane au iesit in strada in Germania impotriva ACTA, dintre care circa 2.000 la Munchen, 1.900 la Hamburg si aproximativ 700 la Berlin. Proteste au avut loc si la Leipzig sau Koln. Circa 3.000 de persoane au manifestat si la Viena. Manifestantii, majoritatea tineri, au defilat fara incidente pana la parlament la apelul Verzilor, al Partidului Piratilor si al Tinerilor Socialisti.
La 22 februarie, Austria a anuntat ca suspenda ratificarea ACTA, preferand sa astepte votul Parlamentului European. Sute de manifestanti, dintre care multi purtand masca ‘Anonymus’ (grupare de hackeri), au defilat de asemenea si la Paris pentru a denunta atentatele la adresa libertatilor pe internet. Mai multe manifestatii, la care au luat parte sute de persoane, au mai avut loc la Lille, Rennes, Lyon, Marsilia si Toulouse.
Comisia Europeana a anuntat la 22 februarie ca intentioneaza sa sesizeze Curtea de Justitie a UE pentru a verifica daca acordul nu incalca drepturi fundamentale. Un astfel de proces ar putea, potrivit unor deputati europeni, sa duca la amanarea cu doi ani a votului in Parlamentul European programat pentru aceasta vara. La 11 februarie au fost organizate primele manifestatii in Europa pentru a denunta pericolele ACTA. Mai multe state, printre care Germania, Polonia, Cehia, Bulgaria si Letonia, au inghetat deja procesul de ratificare.
Negociat intre Uniunea Europeana, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelanda, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic si Elvetia, ACTA urmareste sa combata contrafacerea in sens larg, de la medicamente la filme sau produse muzicale descarcate ilegal pe internet.






Responsabilitatea comentariilor apartine exclusiv celor care le fac